2019

Încă o ruşine marca Eurovision

Motto: Unicul adevăr este muzica (Jack Kerouac)

Iar ne-am făcut de căcat la „Eurovision”…
Pentru a doua oară în istorie (prima fiind anul trecut), nu ne-am calificat în finala celui mai mare concurs muzical al planetei.

În Românica, chiar se face muzică bună. Sunt melodii cu zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. Dar, ori juriul este format din retardaţi, ori nu vrem să căştigăm deoarece nu ne permitem să organizăm.

În selecţia naţională, au fost prezente 5 piese mai bune ca cea care ne-a reprezentat.
Culmea că şi celelalte piese din seminfinala în care a participat România, erau la fel de slabe. Diferenţa au făcut-o prieteniile. Ca să nu zic „aranjamente”.

Cer ca această fătucă să fie dată afară din ţară!
Voi ce ziceţi? Cine e de vină pentru acest eşec?

R.I.P. K14!

Motto: Proștii mor, prostia e nemuritoare (Ion Luca Caragiale)

Probabil vă întrebaţi ce s-a întîmplat cu amicu’ meu, K14. Acesta nu a mai scris pe blog de o săptămînă.
Ei bine, cu regret vă informez că K1 a trecut în nefiinţă. Ca urmare a ingerării unui cocktail de spermă, urină şi fecale. Toţi ştiam că era mare fan, dar nu ne-am gîndit că îi va aduce sfîrşitul. Am contribuit şi eu, în trecut, la cocktail-ul lui preferat.

Prieten drag, rămîi în memoria noastră. De fiecare dată cînd voi ejacula, mă voi pişa şi mă voi căca, mă voi gîndi la tine. Şi ştiu că vei zîmbi, de acolo, de unde eşti.

Puţină lume ştie că amicul K14 a fost diagnosticat cu retard psihic, în copilărie. Dar eu zic că şi-a învins boala. Şi-a depăşit condiţia. A dovedit că şi retarzii sunt oameni.

Încerc să mă adun, greu îmi găsesc cuvintele. Nu-mi vine să cred că a plecat atît de brusc. Dar vreau să ştiţi că, de fiecare dată cînd voi călca într-o baligă, mă voi gîndi la el.

Odihneşte-te-n pace, prieten drag!

Fotbalul s-a întors acasă

Motto: În Europa, totul este diferit: mănînci fotbal, respiri fotbal, bei fotbal. Totul este despre fotbal (Thomas Dooley)

Pentru prima dată în istorie, toate cele 4 finaliste din Champions League şi Europa League sunt din aceeaşi ţară. Şi acea ţară este Anglia.

Avem următoarele dueluri:
UCL: Tottenham vs Liverpool
UEL: Arsenal vs Chelsea

S-a demonstrat că Premier League este cel mai tare campionat din Europa.
În Anglia se împart cei mai mulţi bani. Iar echipele sunt chiar echilibrate. În Spania avem Real, Barca şi… restul. În Italia, Juventus nu mai are adversar de ani buni. La fel în Franţa, cu PSG. De Germania, ce să mai zic… Bayern a cîştigat al şaptelea campionat la rînd. Doar în Anglia există echilibru şi suspans.

Ei au inventat fotbalul. Iar Zeiţa Fortuna i-a răsplătit aducînd fotbalul… acasă!

Voi pe cine pariaţi? Eu zic Liverpool şi Chelsea. Dar s-a demonstrat că totul este posibil. Aşa că nu puneţi nimic la pariuri!

Am fost să iau lumină…

Motto: Credinţa înseamnă să nu vrei să ştii ce este adevărat (Friedrich Nietzsche)

Dap. Cam ciudat… Un ateu plecat să ia lumină. Dar ai mei nu ştiu că sînt ateu. Aşa că, bag vreo 2-3 cruci, scuip în sîn şi aprind lumînarea… de la brichetă!
Haideţi să încercăm să fim mai buni. Reformulez: Încercaţi voi să fiţi, în pula mea, mai buni. Eu sînt deja.

Oare K14, a fost să ia lumină? Nu mă interesează. Să îl ia dracu’.
Ardelean Prostovan Pleonasm, în schimb, a luat „lumină” de la mă-sa din pizdă. Că el e satanist, iar mă-sa mi-l avortează în fiecare an.

Spectacol grotesc. Oi proaste.

Alex Cărbune, mare „vedetă”?

Motto: Cei mai mulţi şmecheri sunt proşti, de aceea ei nu ştiu să se schimbe, rămîn tot proşti (Robert Ludlum)

Vă povesteam, în acest articol, despre un mare fraier pe nume Cărbune Alexandru.
L-am găsit pe YouTube:

Interesante versuri…

Am bani, am bani
Şi fetiţe de cartier
Care-şi mişcă, noaptea
Printe mese, fesele.

Oare Mihai Eminescu nu ar fi invidios pe asemenea versuri „inteligente”? Cum de nu i-a venit lui ideea să scrie despre fesele Veronicăi Micle?
Prostălăul ăsta de Cărbune povestea că au fost puşi să aleagă între videoclip şi album. Şi ei, ce credeţi că au ales? Album… Cît de imbecil să fii?

Mori dracu’ mai repede, manelist infect!

Claudia Pavel şi „virginitatea” ei

Motto: Virginitatea este cel mai de preţ atuu pe care o femeie îl poate avea (anonim)

Sora Claudiei Pavel, Paula, i-a mărturisit Brigittei SfătClaudia a fost virgină pînă la 19 ani. Ha ha ha. LOL! De ce nu l-a anunţat şi pe Marius Mateş? Că el ştia altceva.

Era în căutare disperată de pulă, atît la „Exatlon”, cît şi la „Ferma”. Panarama dracu’.

Ardelean Prostovan Pleonasm are început de chelie

Motto: Nu toţi deştepţii fac pe proştii, dar toţi proştii fac pe deştepţii (David Boia)

Ia uitaţi-l, pe prost, cum cheleşte:

1.a îmbătrînit
Zici că are peste 40. Arată rău.
2.are puncte negre pe faţă
Puncte negre şi riduri. Probabil de la sperma primită.
3.este clăpăug
Dovada vie că omu’ se trage din maimuţă. De altfel, părinţii lui sunt nişte maimuţoi.
4.e gras
A fost gras. Este gras. Şi va fi gras.
5.cheleşte
Ia uitaţi-vă la partea din faţă a părului. Este mai rar. Va cheli.
6.are capu’ mare
Deci zici că-i porc!
7.suferă de ejaculare precoce
He he he. Prietenii ştiu multe despre multe!

Fratelo, vezi că te sun la sfîrşitu’ lunii, să-ţi zic la mulţi ani. Nu are sens să mă mai înjuri. Cîţi îţi mai fac urări, în afară de mine? Puţini. Foarte puţini!

Pentru Găinozeta

Motto: Prietenul, la nevoie, se cunoaşte (popular)

Iar ai dispărut?
Te-am rugat să îmi laşi măcar o adresă de e-mail. Să pot da de tine. Poate ai murit şi eu nici nu ştiu…
Am nevoie de tine să scrii pe forumurile mele.


Nu ştiu nimic despre tine. Cum te cheamă, cîţi ani ai, de unde eşti…
Tu ştii atîtea despre mine, iar eu… Nu e corect! Nu îmi convine.
Dă un semn. Sper că nu te-am supărat cu ceva.
DĂ UN SEMN!!!

Cine poate să îmi dea parola de pe FileList?

Motto: Răzbunarea este stînca naturală pe care se sprijină Templul Legii (Ambrose Bierce)

Mizeriile alea de la FileList.ro, mi-au dat iar ban. Fără să fac absolut nimic.
În memoria lor, am încropit cîteva versuri:
Muie, FileList, muie
Toate bolile la voi să fie
Mult nu o să vă mai mergă,
O să faceţi buba neagră.

Să mă pupaţi în cur cu foc,
Nu meritaţi să trăiţi deloc
Numai cu negri vă futeţi
Mari jeguri mai sunteţi.

Am venit la voi cu inima deschisă
Mama voastră fi-v-ar ucisă
A dat naştere unor cretini,
Nişte „intelectuali” fini.

O să vă vîr un căcat pe gît
Şi-n urechi, o să vă fut
Campionii jegului,
Nemernicii dracului.

Nu meritaţi, bă, să trăiţi
Nu ştiţi, pe semeni, să-i iubiţi
Cu o nesimţire mare,
Nişte lepre ordinare.

Nu-mi mai fac cont, dă-vă dracu’
Pe piept o să vă aşez colacu’
Şi ca să vedeţi că sînt om mare,
O să vă ţin la cap o lumînare!

Deci, cine poate, cine vrea, să mă ajute cu contu’ de pe FL (username+password). Trimiteţi pe sylvercheetah53@gmail.com
Mulţumesc oamenilor cu creier!

Solicit, pe această cale, Poliţiei Române, să se autosesizeze pentru pirateria care se face pe acel sait nenorocit. Să îl închidă dracului mai repede. Să scăpăm de zdrenţele alea.

De ce nu mai are succes Exatlonul

Motto: Adevăratul succes înseamnă să nu te opreşti niciodată din a îmbunătăţi (Jordan Belfort)

După un început mai mult decît promiţător, reality show-ul de la Kanal D, „Exatlon”, a luat-o serios la vale.
Primul sezon a adus turcaleţilor audienţe record. Sezonul 2 nu s-a mai dovedit la fel de profitabil. Iar sezonul 3 a pierdut teren nu doar în faţa Pro TV-ului (lucru obişnuit) ci şi a Antenei 1 (cu „Asia Express”).
Cei care aşteaptă emisiunea „Exatlon” în seara aceasta, vor avea o surpriză. Mai mult sau mai puţin plăcută. Ei bine, show-ul cu pricina nu va mai fi difuzat lunea şi marţea, ci doar sîmbăta şi duminica.

De ce consider eu că „Exatlon”-ul nu mai are succes:
1.Emisiunea este foaaarte lungă
Trei ore pe seară, timp de patru zile. Adică 12 ore pe săptămînă.
Comparaţia se face cu show-ul american „Survivor” (părintele tuturor show-urilor de aventură care l-au urmat). „Survivor” era o oră pe săptămînă. Deci o oră, prieteni, nu 12!
2.Probele se repetă
Sunt aceleaşi trasee, de zeci de ori. Mai schimbă ceva minor pe parcurs sau la final, dar e aceeaşi Mărie, cu altă pălărie!
După ce că se face un traseu de vreo 19 ori pe emisiune (cînd se ajunge la flag-race), se mai şi repetă… Păi la „Survivor” o probă era jucată o singură dată. Iar dacă participau toţi concurenţii, o făceau toţi deodată!
3.”Faimoşii” nu sunt faimoşi
Anda Adam a fost singura vedetă, în primul sezon. În al doilea, a fost What’s Up. Iar acum, în cel de-al treilea, a fost cîntăreaţa Ami.
Dacă erau mai multe VEDETE, situaţia sînt convins că ar fi stat altfel. Şi o dovadă este „Ferma”, de la Pro TV.
4.Fetele nu sînt suficient de drăguţe
Nah, te mai uiţi la TV cînd vezi o tipă drăguţă. Dar ce să vezi la urîtele astea? Cătălina Şeicaru e singura prezenţă feminină agreabilă. Dar cu o floare… nu se face primăvară!

Nu s-a anunţat nimic în acest sens, dar e posibil ca acest al treilea sezon să fie şi ultimul. Eu, unu’, m-am plictisit. Voi?