Motto: Dragostea poate să umfle pînzele speranţei dar singură nu poate niciodată să ducă corabia la mal (Florin Piersic)

Sînt ca un soldat pregătit de luptă,
Iubirea mea pentru tine e sfîntă
Nu m-aş putea uita după o altă tipă,
Vreau să fiu lîngă tine în fiecare clipă.

Sînt ca un soldat plecat la război,
Cînd îmi amintesc de noi doi
Aş face totu’ numa’ pentru tine,
Nu pot să cred că nu mai eşti cu mine.

Sînt ca un soldat aflat pe front,
Ştiu că m-am purtat ca un tont
Eşti unica dragoste a mea,
Nu mă pot gîndi la altcineva.

Sînt ca un soldat uitat în armată,
N-am mai iubit niciodată o altă fată
Tu eşti pură şi te păstrezi,
Nu sînt aşa cum mă crezi.

Sînt ca un soldat mort la datorie,
Tot pe tine te-aş alege dintr-o mie
Îmi place felu’ în care te îmbraci,
Aş săruta pămîntu’ pe care calci.

Motto: Moartea e savoarea existenţei (Emil Cioran)

Păşesc uşor pe sticlă spartă,
Natura-n juru’ meu e moartă
N-am nici chef şi nici voinţă
Să exist, să fiu o fiinţă.

Strîng în pumnu’ meu o floare
Ea nu simte, nu o doare
Vreau să rup ceru’ în două,
Să trăiesc o viaţă nouă.

Totu-n faţa mea e gri,
Mortăciuni mii şi mii
Pe mîini am urme de sînge,
Soarele văd cum se stinge.

Cadavre putrezind pe lîngă mine
Nici nu mai contează cine
Am trăit şi am zîmbit,
Am mai dărîmat un mit.

Nu ştiu dacă mai trăiesc ori ba
Mintea mi-a luat-o tralala
Mă prăbuşesc în abis,
Mă gîndesc numa’ la Cris.

Ah, da, şi era să uit
Aeru’ de l-am absorbit
O clipă doar am aţipit,
Şi m-am trezit iar amăgit

Lumea e a lor şi orice-am zice
Rămînem la stadiu’ de novice
Moartea nimic nou nu ne aduce,
Doar un fior străpunzător şi rece.

Deoadată se făcu linişte-mprejur
Nu mă mai cred la fel de dur
Sînt mai de grabă abătut,
Şi greierii, şi ei au tăcut…

Eşti ca o zînă din poveşti
Cristina Bob te numeşti
Te iubesc mult de tot
Şi-asta n-are antidot.

Zici că nu mă mai ştii
Tot mereu te-aştept să vii
Preafrumoasă domnişoară
Să mă ierţi, bunăoară.

Eşti ca un înger minunat
După tine am tot oftat
Ţin la tine tare, tare
Zeiţa cea mai mare.

Dragostea mea e ca un ocean
Eşti dulce ca un pandişpan
Nu te mai tot da tu rotundă
Te ador de mii de ori pe secundă.

Nu pot să cred că s-a terminat aşa,
Ai fost cea mai dragă amică a mea
Nu pot să te şterg din creier
Friends Forever, remember?

N-am avut pe cineva mai apropiat
Pe tine, doar, te-am adorat
Alţii, în loc să ne împace
Îmi cer să te las în pace.

Niciodată rău’ nu ţi l-am dorit
Mai de grabă aş fi murit
Ştii bine ce spun şi simt,
Nu cîştig nimic dacă mint.

Iartă-mă dacă am cerut mai mult
Eram un copil, nu un adult
Şi nu, nu mai vreau ignoranţă
Mai lasă-mi doar un bob de speranţă.

Nu renunţ să cred în tine
Să sper că totul va fi bine
Mă agăţ de tot ce-a fost cîndva,
Nu mă pot gîndi la altcineva.

Nu renunţ să te visez,
Şi te visez în fiece noapte
O fantezie pe care eu o creez
În care te am aproape.

Nu renunţ să aştept
Şi te aştept zi după zi
Nu pot să cred că nu ai să mai vii,
De visele mele nu m-am rupt.

Nu renunţ să cred în noi
Viaţa s-o-mpărţim la doi
Să fie dragostea în toi,
Să ne găsească pe plajă goi.

Nu renunţ să sper, oh, nu
Nu-mi place cum trăiesc
Bine ar fi să te regăsesc
Să nu mai fiu doar eu, unu’.

Nu renunţ să cred în mine
Deşi totul se leagă de tine
Fără tine sînt un nătăfleţ,
Tu eşti ce-am avut mai de preţ!

Poezie pentru Cris (zîna bună) 
[publicată pe 6 iunie 2006]
Cred că-i prima poezie pe care am scris-o. 🙂

Dragostea-i picătura de ploaie ce mîngîie deşertu’
Raza de soare care alungă întunericu’,
E-o-ngheţata într-o zi de vară
Fără tine, viaţa mi-e amară.

A mai trecut un ceas, o zi, o săptămînă
Neînsemnat rămîn, nu’s bun de nimic
Vreau să vin şi să te iau de mînă
Apoi să te cer de la al tău tătic.

Eşti departe… te caut în noapte
N-aud nimic, nici vorbe, nici şoapte
În gînduri doar te simt aproape
Da’ n-am curaj să trec la fapte.

Mă-nvîrt în gol, mă pierd în gînduri
Nu vreau nici apă şi nici aer
Pe tine să te am alături,
Să încetez să mai fiu fraier.

Dimineaţa să-mi dai sărutarea ta
Seara să simţi mîngîierea mea,
Să facem dragoste ca doi nebuni
La toate şi la tot să fim imuni.

Vin’ la mine de mă ia,
Fii floarea din grădina mea
Te vreau pe tine, te vreau acum
Am curaj – „te iubesc” îţi spun!

Azi fiind 8 martie, nu e un remember întîmplător…

Tu nu mai vrei să auzi de mine,
Eu îmi doresc să-ţi fie bine
Tu nu vrei să ştii dacă mai trăiesc
Eu numai la tine mă gîndesc.

Tu nu mai vrei să fim pe acelaşi Pămînt
Eu ţin minte că am făcut un legămînt
Tu spui că nu mai suntem amici,
Eu mă fac că nu aud ce zici.

Tu vrei să fugi departe, undeva
Eu vreau să vorbim orice, ceva
Tu vrei să te ascunzi, să nu te mai ştiu
Eu te caut, mă faci să mă simt viu.

Tu te superi din nimic, din orice
Eu mă uit amar cu timpul trece
Tu te porţi cu mine distant, rece
Eu aştept ca gîndul rău să-ţi plece.

Tu eşti deranjată de un sms simplu
Eu privesc altfel, imaginea de ansamblu
Tu mă acuzi, recunoaşte, cu uşurinţă
Eu te caut orice ar fi, cu umilinţă.

Tu poate ai vrea să nu te mai caut
Eu, să ştii, refuz să mă fac nevăzut
Tu consideri că totul s-a terminat
Eu să sper niciodată n-am încetat.

Timpul trece, pentru toţi e-o singură lege
Deşi inima mi se zbate, caută să te renege
Dar a te nega pe tine, înseamnă a mă lupta eu cu mine
Pentru că vezi tu, acum în mine-i o parte din tine.

Nu are sens să mă mai fac că nu văd,
Să zic că mi-e bine, cînd în interior e prăpăd
Aş vrea să zbor de pe bloc ca-n „Matrix”, ca Neo
Inima mi-e antrenată ca-ntr-un campionat de rodeo.

Indiferent cine ce mi-ar spune, ce mi-ar impune
Şi chiar cînd unii o dau cu mine în glume
Rîd cu ei, deşi, poate, nu e rîsul meu
Gîndul mi-e la tine, ştii bine, mereu.

Aud că te-ai schimbat, dar asta nu mă sperie
Imaginea ta nu poate fi răpusă, e tot în glorie
Fii cine vrei să tu să fii, nimeni să te mintă
Nu vreau nimic mai mult decît să fii fericită.

Omul e ca o vază goală, cînd se naşte
Florile sunt oamenii pe care îi întîlneşte
Unii nu îi plac şi de-asta nu-i opreşte
Experienţele îl fac să fie om, să fie ce este.

Cea de-atunci e încă în tine, ştiu bine
Ea, poate, ar vrea să mai vorbească cu mine
Nu o mai certa… dă-i voie să fie ea
Să fie odată pace între mine şi tine, între tu şi… ea.

Motto: Ştie ce este iubirea numai acela care iubeşte fără speranţă (Friedrich Schiller)

Nu mi s-a dat voie să respir şi nici n-am vrut
Am sperat să uit, dar nu s-a putut
Am crezut că dacă fug, totul va fi bine
Aş fi vrut să rup o parte din mine
Imagini vechi, în minte, mi se frîng
Nu mai am lacrimi să te plîng…

Iluzii deşarte, stau cap de listă
Nu vreau să mai caut ce nu există
Încerc să găsesc o cale, o evadare
Ca şi cum luna ar vrea să fugă de soare
Cad în aceeaşi capcană, fără nicio scăpare
În fiecare zi, acelaşi vis, de mii de ori moare.

Nici acum nu ştiu, de fapt, ce s-a întîmplat
Cine a greşit şi cine e perfect, încă n-am aflat
„Ce cîştigi dacă plîngi”, întrebă ea
Neştiind că nu mai e nimic de cîştigat…
E o povară prea crudă, prea grea
E un destin ce mă strigă neîncetat.

Eşti ca un trandafir înfipt în inimă
Şi-s fără speranţă, a sorţii victimă
Din ce era, nu mai e nicio fărîmă
Ci o-ntrebare doar, ultimă enigmă
De ce nu ai iertat atunci, odată
De ce ai spus „niciodată”?

Motto: Bătrâneţea trebuie să fie o situaţie morală (Nicolae Iorga)

O babă bătrînă, cu brîu’ de lînă
Odată ce s-a sclerozat –
La Mămăruţă pe forum a intrat
Mai bine rămînea la stînă
Face, pe forum, puncte multe
Cum te prinde, cum te fu… ră.

Face şi o facultate,
Cu toate ca e în etate
Ceauşeasca 2 va fi
Doctor academician, copii
Relicvă mucoasă electrocutată,
Nu recunoaşte că-i o ratată.

Că este cam retardată
Şi usor… dezechelibrată
N-are importanţă acum
Ţipă, urlă, ca din tun
E tare mirată, cînd e înjurată
Însă asta merită o terminată.

Cu ce a rămas de pe forum fiecare
Nu cîte OZN-uri are în parcare!
Ea e mulţumită, fericită… ca o vită
Vrăjitorului din Oz i-ar da mită
Ar vrea, de ar fi cu putinţă
Un creier, ca fiecare fiinţă.

Inima ei de copil,
A furat-o un zoofil
Cu ce au ramas unii se vede uşor
Căcăcioşi… fără umor
Ca ei sunt în lume mii
Proşti au fost, proşti vor muri.

A fi sau a nu fi babă,
Fără inimă, doar din tablă
Nu eşti altceva decît o rablă
Mamă denaturată, gloabă;
La bîrfe, mare campioană
Pe post de creier… o banană.

La manipulări e tare,
Nesimţirea-i este mare
Vai, ea e cea mai onestă
Pe pup-in-cur-işti îi detestă
Cea mai mare absurditate
O ipocrită de trei lei ‘jumate.

Ne-ar putea fi mamă sau bunică
Păcat că, la caracter, e atît de mică
Dă-i, doamne, mintea de pe urmă
Că şi aşa e fugită din turmă
A evadat din grotă,
A forumului mascotă.

Asta mă seacă mai tare ca Bellacu,
Aş călca-o pe cap… cu tancu’
Aş pieptăna-o c-o dinamită
Tîmpită, mai inutilă ca o termită
O băbăciune distrusă, vai de ea
Duce-s-ar în PanaM(e)a!

Din ce văd, din ce se pare
Mulţi vor căuta să o omoare
Moş Crăciun a-ncercat s-o sugrume cu sacu’
Nici el nu a reuşit, săracu’
Duhul din lampă băuse prea mult vin,
Altfel ar fi lichidat-o însuşi Alladin.

Jalnică recordmenă la clovnerie
Tutunară, bolnavă de obrăznicie
Animală proastă, scîrnăvie
Epavă prăfuită – se ştie
E mai acră ca o murătură,
Cîrpă de şters pe jos… borîtură.

Bătrîneţea urîţenii destule are
Nu-i nevoie să fii şi vrăjitoare;
Te afli într-o zonă minată
Rişti să fii decapitată
Nu mai ai nicio prestanţă –
Cineva să cheme o ambulanţă.

Ce bine de te-ai fi cărat
Trădătoare, mîncătoare de rahat
Erai mîndră, ştii, te-ai bucurat…
Credeai că de mine, definitiv ai scăpat
Ei bine m-am întors, ţeapă
Acuma o să ţi-o iei ca o iapă.

Toată ziua dai din clanţă,
Eşti ca moartea în vacanţă
Exişti – deci greşeşti
Buruiană otrăvită eşti
Tremurici, te iroseşti
La final, ai s-o mierleşti.

N-am uitat şi n-am iertat,
Cît de mult m-ai iritat
Dar asta ţi-a fost soarta,
Se mai întoarce roata
Te fugăresc prin pădure
Te găuresc cu o secure.

Mai am o ultimă dorinţă:
Să te văd trecînd în… nefiinţă
Parola să-ţi trăiască cu avînt şi spor
Pieptăna-te-aş cu-n topor
Să te vizitez frecvent aş vrea,
Pe mormînt un „dar” ţi-aş lăsa.

P.S.: Cum e corect? Odă Babutzei sau O dă Babutzei?