Motto: Singura scuză a lui dumnezeu este că nu există (Stendhal)

ATENŢIE: Următorul este un articol cu un puternic limbaj licenţios!

Era o dimineaţă puţin răcoroasă de început de septembrie. Ceasul indica ora 9 a.m. Eram singur în cameră. Stăteam în pat şi visam la Cristina Bob. La un moment dat, simt cum cineva mă apucă de mădular. Şi începe să frece. Ceea ce puştii numesc „labă”. Cînd mă uit, nu mică mi-a fost mirarea să îl văd pe nimeni altul decît dumnezeu. Mi-a dat pantalonii în jos şi a continuat cu operaţiunea Frecatul Pulii. Mi s-a sculat, deşi nu sînt homo. Da’ tipu’ le avea. Se vedea că nu e prima oară cînd face asta. În timpu’ ăsta, mi-a zis următoarea poezie:

Fiul meu care eşti pe Pămînt,
Îţi fac acum un legămînt
Scoală-se pula ta,
Vie sperma ta
Precum pe Pămînt, aşa şi în cer.

Muia noastră cea de toate zilele,
Fă-ne-o nouă astăzi
Şi ne primeşte pulile noastre,
Precum primim şi noi ale homălăilor noştri
Şi du-ne direct la ispită
Şi ne izbăveşte prin pizdă
Acum şi de-mpulea, pînă la ejaculare, Amin!

Pe mine mă bufnea rîsu’. Da’ am încercat să mă abţin ca să nu stric momentu’ de intimitate.
În fine, după ce mi-a zis poezia, a început să-mi sugă pula. Nu am mai rezistat nici eu prea mult, am simţit că se apropie apogeul şi am preluat acţiunea. Am ejaculat direct pe faţa lui doamne-doamne. Şi lichidu’ meu seminal i se prelingea pe barba groasă. Îi stătea bine la fraier.
Povestea asta s-a întîmplat ieri. True story. A fost cadoul de ziua mea de la cel de sus.

Motto: Dacă dumnezeu ar fi brusc condamnat sa trăiască viaţa pe care a abătut-o asupra oamenilor, s-ar sinucide (Alexandre Dumas)

V-aţi pus vreodată întrebarea, dacă ar exista dumnezeu (presupunînd prin absurd) şi dacă v-ar acorda o singură dorinţă, care ar fi aceea. Eu i-aş cere să se sinucidă. Şi motivez. În primu’ rînd, dumnezeu face umbră pămîntului. Îşi face treaba atît de „bine” încît unii dintre noi nici nu-şi dau seama că există. Boli, violuri, foamete. Unde e dumnezeul vostru?

Apoi, în al doilea rînd, mi s-ar părea că am trăi într-o lume mult mai corectă. Oamenii se roagă la prostănacu’ „atotputernic” să ia un examen sau să cîştige echipa preferată. Sau să le crească sînii… Să luăm admiterea la o facultate ca exemplu. Nu intră cei mai buni, ci cei mai credincioşi. Doar aşa gîndesc teiştii, corect? Poi ăsta se cheamă blat.

Să luăm un alt exemplu. Unul urît mirositor: George Becali. Marele credincios. El susţine că dumnezeu aranjează meciurile Stelei în funcţie de păcatele lui. E egocentrist. Lumea se învîrte în jurul lui. Nu au importanţă păcatele altor suporteri. Doar el contează în faţa aurolacului din ceruri.

Cel mai frumos ar fi să nu existe dumnezeu. Cînd cineva ia un 10 la facultate, să nu se mai spună că l-a ajutat dumnezeu. Ci să îi fie recunoscute meritele. Că a învăţat. Iar cine ia 4, nu e păcătos, ci leneş. Aşa ar fi fair-play.
Doar oamenii slabi au nevoie de dumnezeu. Şi doar cei proşti cred în el.

Astăzi e ziua mea şi am dreptul la o dorinţă „supremă”!